luni, 20 octombrie 2008

Ceas motat

Chiar dacã ceasul pe care-l ai nu mai este demult în capul listei de noutãţi din domeniu, el poate redeveni brusc şi foarte uşor ţinta tuturor privirilor celor din jurul tãu. Nu ai nevoie decât de câteva materiale şi doar 15 min!


Ingrediente:

  1. un ceas mai vechi;
  2. o fâşie de blãniţã artificialã;
  3. un lipici textil (opţional).


În cazul în care ceasul tãu are o curea cu închizãtoare clasicã îţi va fi mult mai uşor sã creezi acest tip de cureluşã. Ia o fâşie de blãniţã artificialã un pic mai latã decât cureaua originalã. Aşeazã ceasul pe paglicã şi in dreptul telesopului fã un semn. Taie şi de o parte şi de cealata douã crestãturi lãţimea egalã cu cea a curelei.

Bagã cele douã curele pe gãurelele abia formate. La capãtul curelei repetã procedeul de mai sus cu tãierea unor „butoniere”.

Pentru mai multã siguranţã, poţi lipi bãlniţ de curea cu ajutorul unui lipici pentru textile. Astfel noua curea va face furori!

vineri, 17 octombrie 2008

Tarta cu multe fructe

Pentru ca tot suntem aproape de un weekend, m-am gandit sa va dau reteta unei tarte cu fructe. Initial am facut aceasta tarta cu gandul de a o duce la birou (fetelor, am sa mai fac una, don't kill me, please!), insa de cum s-a racit, a ramas doar jumatate, Sebi fiind "capul rautatilor". Nu am pozat pasii intermediari, pentru ca nu ma gandisem sa pun retea pe blog. Dar, pentru ca rezultatul a fost super gustos, iar efortul minim, e pacat sa nu va dau si voua retata!
Pentru blat:
- 150 g faina;
- 100 g unt;
- 50 g zahar pudra;
- 1 pliculet de zahar vanilat;
- 1 ou.
Pentru crema:
- 250 ml lapte;
- 2 linguri faina;
- 3 linguri zahar;
- 1 pliculet de zahar vanilat;
- 50 g unt;
- esenta de rom;
- coaja de portocala.
Pentru decor:
- bucati de fructe cat mai diverse.
Pentru gelatina:
- zeama din conserva de ananas (sau apa cu lamaie);
- 2 linguri zahar;
- 2 pliculete de gelatina.

Cum pregatesti aluatul? Pai simplu... Uite asa: amesteci bine de tot untul cu zaharul. Apoi adaugi faina si oul. Framanti temeinic, dupa care iei aluatul si-l pui la fragezit, 30 minute, in frigider.
Cum faci crema? Si mai simplu... Amesteci laptele cu zaharul si faina, dupa care pui compozitia pe aragaz la foc mic si o fierbi, amestecand in ea, pana se ingroasa. Dupa ce a fiert, o lasi la racit si abia la final o amesteci cu untul pe care l-ai frecat in prealabil pana cand l-ai facut "spuma".
Cum faci gelatina? Hai, ca asta e si mai simpla... Iei zeama de la conserva de ananas si o amesteci bine cu zaharul pana cand acesta se topeste. Pui pliculete de gelatina, le dizolvi si pui compozitia pe foc mic. Amesteci cam 2-3 minute pana cand simti ca lichidul devine lipicios. Atentie insa, pe aceasta o faci ultima!!!
Cum faci tarta? Ei, acum trebuie sa pui toate cap la cap... Iei o tava, preferabil de tarta, pe care o ungi cu unt. Scoti aluatul din frigider, il faci "bila", il intinzi cu facaletul (sucitorul) si il asezi in tava. Grosimea blatului trebuie sa fie de maxim 1 cm, minim 0,5 cm. Dupa ce ai intins bine aluatul, iei boabe de fasole si le presari (fara a apasa pe ele) pe blat. Pui totul la cuptor pentru 10-15 minute.
Dupa ce s-a copt, lasi sa se raceasca blatul, dai la o parte boabele de fasole si treci la pasul numarul doi: umpli tarta cu crema. Aranjezi apoi fructele exact cum vrei tu si treci la ultimul pas, si anume, pregatesti gelatina. Dupa ce aceasta este gata, o iei de pe foc si o torni direct peste tarta. In maxim 20 de secunde incepe sa se intareasca! Lasi tarta sa se raceasca un pic, o pui la frigider pentru 15 minute dupa care, gata, pofta buna!

joi, 16 octombrie 2008

Mici, dar de efect!

De data aceasta propun un nou proiect care este usor de realizat si nu necesita prea multe materiale. Mai exact, ai nevoie de margelute si elastic subtire. Exista un tip de elastic din silicon care costa 1 ron/m. El este cel indicat de mine si aceasta pentru ca este rezistent si, mai mult decat atat, este destul de tare si iti permite sa insiri margelele pe el fara prea mare efort.

Ideea este in felul urmator: masori cam care este dimensiunea ideala pentru mana ta. Pe firul de elastic insira cum vrei tu margelele (la fel, cu model, simple...). Apoi masoara pe mana ta o bucata cu elastic cu margele. Cand dimensiunea este ideala, separa margelele spre marginea elasticului si taie-l. Fa un nod temeinic. Gata o bratara! Asa procedezi si cu restul. In final o sa ai o multime de bratarele pe care le poti combina intre ele pana cand reiese efectul de mai sus!

P.S. Din pacate nu am pasi intermediari, sper insa ca este destul de usor de facut si fara prea multe indicatii, nu?



miercuri, 15 octombrie 2008

Cercei la minut III

Si de data aceasta totul este usor de facut (chiar mai usor decat varianta II). Modelul mi-a fost inspirat de Maria care isi dorea o pereche asemanatoare, numai ca aceea costa o caruta de bani! Am pus piesele ca intr-un puzzle si iata ce a iesit!

Ai nevoie de tortite de cercei, un lantisor si doua margele cu garurelele... da stiti! astfel de mari incat sa treaca lantul prin ele.



Primul pas: imparti lantul in sase bucati egale.
Pasul doi: treci un lant printr-o margica.

La acest model de cercel folosesti trei lanturi.

Pasul trei: prinde cele doua capete ale lantului cu margica de toarta. Apoi prinde si celelalte doua lanturi, de undeva din corpul acestora, astfel incat sa se obtina patru lungimi diferite. Gata si cu cerceii acestia!

marți, 14 octombrie 2008

Cercei la minut II

Ca o coincidenta, tocmai in postul trecut se solicitau de catre Vergi, idei pentru niste cercei verzi. Desigur, oricare model poate fi facut in ce culori pofteste inimioara... De data acasta propun o alta idee rapida, funny i verde, cum mi s-a solicitat. Ai nevoie de toarte de cercei, un lantisor, margele colorate ale caror gaurele sa fie destul de mari astfel incat lantisorul sa treaca prin ele si doua inele din metal.

Iei lantisorul si il imparti in 6 bucatele. Ai grija sa ai cate doua dimensiuni egale din fiecare. Faci doua mai mici, doua medii si doua mai maricele. Pe patru dintre acestea introduci cate o margica si la un capat faci un nod din lant. Daca vrei mai multa siguranta, peste nod poti picura putin superglue transparent.


Intr-un capat al celorlalte doua bucati de lant (eu le-am ales pe cele mici) introdu cate un inel metalic. Apoi, de tortita de cercel, prinde lantisoarele de la capetele libere. Gata inca o pereche de cercei!

luni, 13 octombrie 2008

Cercelush draga... lush? Sau cercei la minut I

Te-ai gandit vreodata ce poti sa faci cu doua toarte de cercei, o sarma si 4 margelute dintre care doua mici si doua mari? Iti zic eu: o pereche de cercei super tari, unici si cool.

Ia sarma si prinde-o de toarta exact la jumatate. Infasoara cele doua bucati intre ele, dar nu prea mult. Pe una dintre capete prinde biluta cea mica si invarte sarmulita dand nastere unor cercuri tangente sau unui model cum vrei tu.


Repeta operatiunea cu cealalta margica, mai mare, pe care o prinzi de celelalt capat. Fa in asa fel incat partea cu margica cea mare sa fie mai lunga decat cealalta. Cu ajutorul unui patent special poti face "broderii" cu sarma respectiva. Nu exagera insa cu ochiurile, mai ales daca ai parul lung, pentru ca risti sa ti se prinda in podoaba capilara. In rest, sunt super sic cerceii acestia si usor de facut. In 10 min totu-i gata! Nu ma crezi? Apuca-te de treaba si ai sa vezi! :D

duminică, 12 octombrie 2008

Leapsha... Esti! :)

Se poarta leapasa pe net si daca tot am primit-o si eu, o prelucrez si o dau mai departe cui vrea. Vergi?

1.Cat e ceasul?16:42
2.Numele tau este? Catalina
3.Porecla(nickname)? Katja
4.Ai tatuaje? Inca nu
5.Culoarea ochilor? Caprui deschis
6.Locul in care te-ai nascut? Bucuresti
7.Mancare favorita? Salata verde cu lamaie
8.Ai fost vreodata in USA? Am fost aproape...
9.Ai infasurat vreodata pe cineva cu hartie igienica? Hahahaha, da!
10.Ai iubit pe cineva atat de mult incat sa-ti vina sa plangi?Da si inca o mai fac (faza cu iubitul).
11.Ai fost implicat in vreun accident de masina? Da...
12.Crutoane sau bacon? Crutoane cu arome de bacon.
13.Zi favorita din saptamina: sambata
14.Resturant favorit: Noel
15.Sport favorit sa te uiti la el: patinaj
16.Bautura favorita: suc natural din fructe
17.Inghetata favorita: cu struguri
18.Walt Disney sau Warner Bros - WD
19.Restaurant fast food favorit? N-am mai raspuns?
20.Ce culoare are dormitorul vostru?Galben pai
21.De cate ori ai copiat la vreun examen?De cateva ori...
22.De la cine ai primit leapsha asta? De la mamica de Sebastian.
23.In care magazin ai fi cheltuit toti bani de pe card? Jolidon
24.Ce faci de obicei cand te plictisesti? Stau.
25.La ce ora mergi la culcare?Cel mai des pe la ora 24.
26.Cine o sa raspunda prima/primul la leapsa asta? Vergi?
27.Cati dinte cei carora le trimiti leapsha nu-ti vor raspunde? Irelevant
28.Care program tv nu-l pierzi niciodata? Pe toate pentru ca nu ma uit la TV
29.Ultima persoana cu care ai luat masa la restaurant? Sebi - 1/2-ul meu!
30.Ce asculti in momentul asta? Un post de radio (nu stiu care) de pe net...
31.Care e culoarea preferata? Visiniu
32.Mare sau lac? Mare
33.Cate tatuaje ai? Am mai raspuns
34.Ai ramas vreodata fara benzina la masina? Nu
35.Ce preferi pisica sau catel? Ghici!
36.Ce anotimp preferi, vara sau iarna? DOAR vara.
37.Esti solo? Nop
38.Esti indragostita de cineva?DA (vezi intrebarea 29)
39.Cat e ceasul?16:51

sâmbătă, 11 octombrie 2008

Expozitie cu vanzare


De data aceasta ies un pic din tipar, in ceea ce priveste stilul in care am scris pana acum posturile, si am sa rezerv acest spatiu unei serii de poze "de arhiva". Ca sa elucidez misterul, va spun ca, pe vremea cand eram la facultate (a long time ago), la una din sesiunile de conferinte pe teme psihologice la care am participat ca si speaker, am abordat o tema care se referea si la una din pasiunile mele, "margelitul". Cum am ajuns sa vorbesc despre asa ceva la o astfel de intalnire? Simplu, pentru ca are legatura cu trichotillomania.

Poftim? Probabil ca asta este intrebarea care s-a conturat acum in mintea vostra, nu? Hahahaha. Nu va tin in suspans, asa ca va explic de pe acum totul.

Trichotillomania este o conditie psihologica care determina un comportament compulsiv manifestat prin smulgerea sau rasucirea inconstienta a parului de pe cap sau fata pana cand acesta, deteriorat fiind, cade. In urma studiilor efectuate, psihologii au ajuns la concluzia ca persoanele care sufera de trichotillomania se pot trata cu succes folosind o imbinare intre o serie de metode de psihoterapie (psihoterapii scurte), terapii comportamentale si, in cele mai grave situatii se poate apela si la antidepresive sau hipnoterapie. Dar gata cu lectia de psihologie! Sa revenim la "ce ne doare pe noi". La aceasta conferinta sustinuta in mediul universitar, am avut o sesiune in care aratam beneficiile pe care terapia prin arta (respectiv lucru manual) le aduce in ameliorarea sau chiar tratarea trichotillomaniei. "Studiu de caz" a fost chiar buna mea prietena Raluca care, la vremea respectiva se confrunta cu problema mai sus amintita. Aplicand terapia prin arta cu ea, am constatat ca, pe langa faptul ca-i face o deosebita placere sa lucreze (ceea ce eu ii aratam sa faca) si ca-i ies din maini obiecte extrem de frumoase, faptul ca are loc treptat ameliorarea, in prima faza, si intr-un an de zile chiar de vindecare completa. Asa ca am imbinat utilul cu placutul si am organizat si o expozitie (cu vanzare) in care etalam bijuteriile realizate de noi. Ne-am bucurat de foarte mult succes. Sa va spun ca am plecat acasa cu mai putin de jumatate din exponate si cu o lista impresionanta de comenzi? Ei bine da, va zic asta! :D


Mai jos aveti cateva poze de la eveniment.

luni, 6 octombrie 2008

Dovlecei cu ficatei

Azi avem in meniu o reteta un pic mai complicata, dar gustoasa rau de tot! Titlul spune inca de la inceput de ce avem nevoie, dar, pentru a ne asigura ca avem "di tati", am sa pun, cu liniuta de la capat, ingredientele necesare.

- dovlecei (eu am folosit unii "de gradina" - merci Cris!);
- ficatei de pasare;
- un ou sau doua, depinde de cati ficatei prajesti sau cat de mari sunt "oualelele";
- pesmet;
- cascaval;
- condimente (am pozat si condimentele pe care eu le-am folosit).

Mai intai, va trebui sa prepari compozitia pentru ficatei pane. Se stie foarte bine... Ou, condiment, pesmet.

Apoi, la foc potrivit, prajesti ficateii pana cand crusta devine aurie.

Intre timp, tai dovleceii longitudinal si ii scobesti in zona in care sunt samburii obtinand astfel niste "barcute".

Presari pe ele cateva condimente. Eu am ales boia rosie-dulce si verdeturi mediteraneene.

Inainte de a introduce "nebunia" la cuptor, va trebui sa ungi un pic vasul de yena cu putin ulei.

Dai apoi pe razatoarea mare cascavalul. Va trebui sa estimezi cam de cat cascaval vei avea nevoie pentru portiile pe care le-ai pregatit.

In fiecare bucata de dovlecel introdu cam 1-1,5 bucati de ficatel. Acum depinde si de cat de mari sunt dovleceii si ficateii. Ideea e sa se umple cavitatea respectiva. Dupa aceea, acopera totul cu cascaval. Introdu dovleceii umpluti in vas si toarna apa astfel incat aceasta sa ajunga pana la marginea de sus a dovleceilor si pune totul la cuptor.

Dupa aproximativ 20-30 minute scoate compozitia. Pentru a te asigura ca s-au facut, testeaza cu o fulculita daca dovleceii sunt sau nu moi. Incearca sa nu folosesti o flacara prea iute pentru ca risti sa ti se arda cascavalul inainte ca dovleceii sa se faca. Pofta buna!