miercuri, 20 august 2008

Ardei capia cu branza

Acest tip de "aperitiv" poate fi servit in stare cruda sau, dupa o reteta greceasca asemanatoare, la cuptor. Alegerea este numai a voastra. Mie imi place pentru ca pe langa gustul foarte bun, este extrem de practica si usor de facut.

Ai nevoie de cativa ardei capia pe care sa-i tai transversal. Branza (ceva mai grasuta, iar pentru varianta greceasca se foloseste feta), crutoane, ceapa (preferabil verde daca mai gasesti pe la supermarket), patrunjel/marar, boia dulce si alte condimente dupa gustul si pofta ta.

Maruntesti bine branza, o amesteci cu crutoanele pe care le faci foarte, foarte mici, pui condimentele si ceapa taiata marunt si umpli ardeii capia. Decorezi cu patrunjel sau marar si boia. Poti servi preparatul asa sau poti sa-l pui la cuptor pentru 15 minute. Daca optezi pentru variata aceasta merge foarte bine asortat si un sos rosu usor picant.

P.S. Am experimentat si variata cu piept de pui in loc de branza. Am folosit fasiute taiate marunt de piept de pui (care a fost in prealabil fiert cu condimente). Am lasat preparatul mai mult timp la cuptor pana cand compozitia s-a rumenit un pic. POFTA BUNA!

P.S. 2 - Cartofii au fost folositi pe post de decor pentru a anima poza. Voi puteti servi o portie sanatoasa si normala de "inculpati". :)


Blogul s-a mutat aici!

Acest articol poate fi citit si aici.



luni, 18 august 2008

Floricele vesele

Animate, colorate, pline de viaţã, accesorile din acest sezon trebuie neapãrat sã atraga atenţia! Cu cât sunt mai jucãuşe, cu atât mai bine... Ce ar fi sã îţi faci şi tu un astfel de colier care sã-ţi bucure întreaga zi?

Uşor, rapid şi la îndemâna oricui. Nu ai nevoie de cine ştie ce materiale,ci doar de anumite ornamente pe care le poţi lua de la coliere mai vechi sau uzate.

INGREDIENTE:

  • un lãnţişor ceva mai gros şi cu zale mai mari (unul vechi sau cumpãrat de la mercerie – 4-6 RON/m);
  • o panglicã veselã de o jumãtate de metru (2-3 RON/m);
  • inele metalice (de la alte bijuterii mai vechi sau cumpãrate de la mercerie cu 3-4 RON/punguliţa cu 20 de inele);
  • sârmuliţe (3-4 RON/punguliţa cu 20 de buc.)
  • ornamente vesele (floricele, mãrgele, cerculeţe etc.).




Ia lãnţicul şi împarte-l în patru bucãţi egale. Cu ajutorul sârmuliţelor prinde de capãtul lãnţişorului câteva mãrgeluţe mari şi colorate. Strânge cu atenţie şi fermitate sârmuliţa pentru a te asigura cã aceasta nu se va desface. Prinde apoi de mãrgicã urmãtorul lãnţişor.



Dupã ce ai refãcut şiragul va trebui sã treci panglica prin zale. Fã mai întâi un nod finuţ la capãtul acesteia, dupã care „însãileazã” lanţul. Acolo unde ajungi în dreptul mãrgelelor aşeazã frumos panglica astfel încât mãrgeluţele sã stea ca într-un cãuş. Când ajungi la capãt, regleazã panglica astfel încât sã nu strângã lãnţişorul sau sã stea prea lejer. Şi la capãtul final fã un nod finuţ.


E momentul sã pui încuietoarea şi sã agãţi ornamentele. Întinde lãnţişorul pe o coalã de hârtie şi pune alãturi ornamentele. Le poţi aşeza sã vezi cum aratã şi dacã îţi place, cu ajutorul ineluşelor metalice, le poţi prinde de zale. De asemenea, prinde cu fermitate aceste inele (fara sã le deformezi). Şi gata! Colierul tãu vedetã e gata sã facã furori!

TIMP DE LUCRU: 30-45 min.



Blogul s-a mutat aici!

Acest articol poate fi citit si aici.


sâmbătă, 16 august 2008

Cercei infloritori

Mi-am propus sã înveselesc vara aceasta cu o nouã pereche de cercei care sunt atât de dragãlaşi şi happy încât nu au cum sã nu te cucereascã. Nu-ţi trebuie cine ştie ce îndemânare, iar materialele sunt uşor de procurat. Hai la treabã!


Ingrediente:

- 2 nasturi cu douã gãurele;

- 2 toarte de cercei;

- sârmã (5-7 Ron/bobina) – o poţi cumpãra de la magazinele de specialitate, dar poţi folosi orice fel de sârmã în ton cu tortiţa;

- o mapã de plastic.




Pe o coalã de hârtie trebuie sã desenezi douã şabloane de floricele. Una este mai mare, iar cealaltã mai micã. Copiazã de douã ori aceste modele pe mapa coloratã. Foloseşte un marker care are vârful subţire.

Decupeazã apoi modelele tãind sub dunga lãsatã de marker. Dacã vrei, poţi tãia deasupra, obţinând astfel o floare conturatã. Pentru mai mult efect, încearcã sã faci petalele cât mai dantelate. Nu tãia în unghiuri ascuţite pentru cã risti ca cercelul sã te zgârie.

Gãureşte cu un obiect ascuţit fiecare floricicã chiar pe mijlocul acesteia (noi am apelat la o agrafã de birou, dar ideal e un ac mai gros). Ca sã eviţi asimetriile neplãcute, poţi suprapune o floricicã micã peste alta mai mare şi marcheazã ferm locul unde vei da gãurica.

Taie o bucatã de sârma de aproximativ 15 cm. Pliaz-o în douã şi itrodu, chiar la mijloc, tortiţa cercelului. Apoi, cu atenţie, rãsuceste cele douã capete obţinând un efect de şnur. Fã aceastã operaţiune pânã când împletitura ajunge la dimensiunea doritã (de la toartã pânã la mijlocul floricelei mari).

Introdu cele douã capete atât prin floarea cea mare, cât şi prin cea micã şi apoi, separat, fiecare bucatã de sârmã pe câte o gãuricã a nasturelui. Îndoaie la 90° sârma chiar în punctul în care a intrat în floricicã.

Cu ajutorul unui patent, ia cele douã capete de sârmã şi onduleazã-le obţinând modele variate. Apoi preseazã sârma pânã când se lipeşte de nãsturaşi. Gata, ai fãcut cei mai cool cercei de varã!


TIMP DE LUCRU – 15-25 min


Blogul s-a mutat aici!

Acest articol poate fi citit si aici.


vineri, 15 august 2008

Post atipic


Acest post este special conceput pentru a ma inscrie in mod oficial cu blogul intr-un mic concurs.
Multumesc pentru intelegere si, de ce nu, de sustinere! :D

Blogul s-a mutat aici!

Acest articol poate fi citit si aici.



vineri, 8 august 2008

Kimono de varã

Sezonul cald trebuie întâmpinat cu o ţinutã uşoarã şi rãcoroasã. Aşa cã vã propunem un kimono simpatic şi, mai ales, uşor de fãcut. În doi timpi şi trei mişcãri, fãrã sã ai cunoştinţe savante de croitorie, poţi face rapid un kimono care sã te facã vedetã pe plajã.

Ingrediente:

  • o eşarfã sau o bucatã mare de materiale uşor şi vesele colorat (30-60 RON/buc);
  • o papiotã de aţã asortatã cu materialul (2-3 RON/buc);
  • panglici (1,5 m) de diverse dimensiuni (0,5 – 1 RON/m).
Împarte cu atenţie eşarfa în patru. Exact la colţul comun va trebui sã trasezi cu ajutorul unei crete de croitorie sau creion linia dupã care vei tãia anchiorul. Atenţie mare la cât de mare îl faci. Rişti sã fie mult prea decoltat şi sã nu stea pe tine. Truc: mãsoarã distanţã pe care o doreşti, împarte-o la doi, dupã care, atunci cand faci modelul anchiorului foloseşte acea dimensiune ca reper.


Taie cu atenţie dupã modelul trasat ţinând ferm toate cele patru bucãţi ale eşarfei. Risţi ca acestea sã se mişte, iar tu sã tai asimetric. Truc: alege o eşarfã care este uşoarã, dar care nu se destramã atunci când o tai.

Urmeazã sã faci acum patru gãicuţe. Mãsoarã distanţa pe care o doreşti, de la umeri cãtre mijloc. Marcheazã zona cu cretã pe ambele feţe ale viitorului kimono. Atenţie ca ele sã fie simetrice, altfel rişti ca la final, kimonoul sã fie strâmb.

Taie cu atenţie gãicuţele, pe fiecare în parte. Pentru a evita situaţia neplãcutã în care poţi strica materialul, atunci când vrei sã tai, “ciupeşte” un pic materialul şi apoi, prin gãurica obţinutã, taie linia marcatã. Dacã, în schimb, “împungi” materialul cu vârful foarfecii, rişti sã sfâşii zona respectivã.

Pentru a te asigura cã noua ta hãinuţã este de calitate, festoneazã fiecare zonã pe care ai tãiat-o (gãicuţe şi anchior). La anchior trebuie sã acorzi mai multã atenţie şi tocmai din acest motiv îţi recomandãm sã faci un tiv ascuns.


Ia panglica şi introdu-o prin gãicuţe astfel încât panglica sã se vadã la spate şi faţã. Gata, plaja te aşteaptã!


Blogul s-a mutat aici!

Acest articol poate fi citit si aici.



luni, 4 august 2008

Somn usor

De câte ori nu ţi-ai dorit sã tragi un pui de somn bine-meritat în timpul zilei, sã nu te deranjeze lumina de afarã şi, mai mult decât atât, iubitul tãu sã te trezeascã cu un pupic romantic? Ei bine, ai putea face acest lucru chiar de azi, condiţia fiind aceea de a avea o mascã de somn cu mesaj!

Ingrediente:

  • bucãţele de material fin gen mãtase sau satin (ceva care sã fie plãcut la atingere şi foarte uşor);
  • elastic (fie varianta clasicã, fie cea tubularã) (1-2 RON/m);
  • o papiotã cu aţã asortatã (2-3 RON/buc.);
  • douã floricele de design sau fundiţe jucãuşe (0,5-1 RON/buc.).




Pe o coalã de hârtie sau carton deseneazã un şablon al unei mãşti de faţã. Decupeazã apoi acest tipar şi aplicã-l pe materiale. Atenţie, deseneazã folosind un creion sau cretã de croitorie pe spatele materialelor. Decupeazã-le apoi lãsând o margine de 1 cm. Ai nevoie de trei bucãţi (faţa, spatele şi mijlocul mãştii). Materialul din mijloc trebuie sã fie unul mai închis la culoare şi prin care lumina sã nu treacã.




Ia bucata de material pe care o vei folosi ca faţã. Cu ajutorul unui dispozitiv special de brodat, apucã-te şi coase un mesaj haios. Noi am optat pentru textul „Da-mi un pupic!”. Dacã nu ai talent la brodat, poţi picta sau scrie cu un creion special mesajul dorit sau poţi aplica cu ajutorul fierului de cãlcat un imprimeu cool.


Suprapune cele trei materiale astfel încât extremele sã fie puse faţã în faţã, iar materialul din mijloc sub una din pãrţi. Practic, tu le vei coase pe dos. Când ajungi în dreptul baretei elastice trebuie sã introduci prin interior (între materialul din faţã şi cel din spate) elasticul şi sã-l coşi temeinic. Atenţie, înainte de a coase şi al doilea capãt al baretei, asigurã-te cã dimensiunea ei este bunã.



Pentru o notã de şarm, dar şi pentru a ascunde eventualele denivelãri ale meterialului care apar la locul de cusãturã al baretei elastice, aplicã nişte floricele haioase sau nişte fundiţe drãgãlaşe. Gata, e timpul sã faci nani-nani!



Timp de lucru:

45-60 min

Blogul s-a mutat aici!

Acest articol poate fi citit si aici.